Președintele Patronatului Proiectanților în Construcții din România, Alexandru Fulga, a participat la deschiderea celei de- 32-a Conferințe Naționale a Asociație Inginerilor Constructori Proiectanți de Structuri

M-am bucurat să fiu la Iași, nucleu de dezvoltare a României, unde a început, prin Unirea Principatelor, drumul către modernizarea țării noastre, a declarat Alexandru Fulga. Dezvoltarea noastră economică depinde în mod essential de ritmul și mai ales calitatea construcțiilor, iar proiectarea este la temelia acestui proces. Ca președinte al PPC, am transmis mesajul  apreciere al membrilor noștri, dar și de susținere a eforturilor de reprezentare a intereselor companiilor de ingineri din acest sector esential, reuniți în cadrul unui  eveniment de referință, recunoscut ca placă turnantă pentru specialiștii din întreaga sferă a proiectării și execuției structurilor din România. Pentru zecile de miliarde de euro necesare investițiilor din următorii ani din țara noastră, asigurarea capacitatății optime de gestionare a proiectelor de construcții nu se poate face fără specialiști bine pregătiți, fără companii puternice, gata să integreze cele mai bune tehnologii și soluții în activitatea lor. Împreună, putem modela viitorul construcțiilor din România și putem asigura un mediu construit durabil și rezilient”.

PPC s-a dedicat în mod constant protejării și promovării intereselor profesioniștilor din domeniul construcțiilor, din care și inginerii fac parte, asigurându-se că vocile membrilor sunt auzite în cadrul deciziilor care ne afectează direct. Prin activitatea noastră, ne asigurăm că legislația și reglementările reflectă realitățile și nevoile pieței de construcții, sprijinind astfel dezvoltarea sustenabilă a sectorului.

În PPC s-au reunit deja cele mai puternice firme de proiectare din țară, și continuăm să ne consolidăm cu noi și noi membri, alături de care susținem prioritățile noastre, ca organizație reprezentativă.

Avem nevoie de proiectanți bine pregătiți în Universități, capabili să se integreze rapid în companiile de profil, într-un domeniu dinamic, în care digitalizarea, noile tehnologii, soluțiile oferite de BIM sau de inteligența artificială să fie ușor de integrat. Eficiența noastră depinde de calitatea legislației, care este departe de a fi perfectă, în multe zone este din păcate învechită și generatoare de blocaje și neclarități. Parteneriatul cu BNR, alături de dialogul deja demarat cu reprezentanții  Parlamentului și Guvernului reprezintă confirmarea că efortul nostru deja dă roade. Vă așteptăm, alături de noi, în PPC, pentru  a ne bucura împreună de recunoașterea importanței noastre”, a transmis președintele Alexandru Fulga.

Viziunea patronatului se axează pe trei direcții principale: inovare, sustenabilitate și colaborare. PPC își asumă să se afle în avangarda inovației în proiectarea construcțiilor, să promoveze practici sustenabile care reduc impactul asupra mediului și să consolideze rețelele de colaborare între companiile de proiectare și alți actori din domeniu. Aceste obiective sunt esențiale pentru a răspunde provocărilor actuale și pentru a crea un mediu construit durabil și rezilient.

În acest context, crearea de filiale regionale ale Patronatului reprezintă un pas strategic important. Aceste structure locale vor facilita o mai bună reprezentare și susținere a companiilor de inginerie la nivel local, asigurându-se că fiecare regiune beneficiază de suportul necesar pentru a prospera. Aceste filiale vor deveni centre de excelență, unde profesioniștii vor putea colabora, inova și dezvolta soluții adaptate nevoilor specifice ale fiecărei zone. Ne bucurăm să vă anunțăm că suntem avansați în deschiderea de filiale regionale la Iași, Constanța, Timișoara, Cluj-Napoca și în alte centre economice importante”.

Informații de background

Conferința Națională AICPS este evenimentul de referință al Asociației, fiind organizată anual, de peste 30 de ani. Este cea mai mare platformă de interacțiune tehnică pe subiecte de interes și actualitate din întreaga sferă a proiectării și execuției structurilor din România.

Evenimentul reunește peste 300 de participanți, printre care specialiști din Marea Britanie, Germania, SUA. Portugalia și Belgia. Principalele teme ale acestei conferințe includ sustenabilitatea în construcții, materialele de construcție inovative și tehnologiile avansate.

Presă
6.06.2024