Banca Națională a României (BNR) și Patronatul Proiectanților în Construcții din România (PPC) organizează miercuri, 3 aprilie 2024, conferința “Dezvoltarea – de la planificare la stabilitate și durabilitate”, eveniment care va reuni oficiali de rang înalt din guvern, parlament și autorități de reglementare, precum și reprezentanți ai Băncii Naționale a României și ai Federației Patronatelor în Construcții.
Evenimentul va avea loc în Sala Mitiță Constantinescu de la Banca Națională a României, începând cu ora 11:00, iar cuvântul de deschidere va fi susținut de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, urmat de președintele Patronatului Proiectanților în Construcții, Alexandru Fulga, și de președintele Federației Patronatelor Societăților din Construcții, Cristian Erbașu.
Scopul acestui eveniment este să aducă împreună lideri și experți din domeniul construcțiilor, proiectării și arhitecturii, alături de reprezentanți guvernamentali și din sectorul financiar, pentru a discuta și a elabora o viziune strategică ce va stimula dezvoltarea sustenabilă a sectorului de construcții din România.
Principalele obiective ale evenimentului includ crearea unui dialog constructiv, identificarea provocărilor și oportunităților din domeniu, precum și formularea de recomandări pentru politicile și strategiile ce pot sprijini inovația în construcții.
Alături de reprezentanții Patronatului Proiectanților în Construcții din România, vor participa și oficiali de rang înalt din guvern, parlament și autorități de reglementare, precum și reprezentanți ai Băncii Naționale a României și ai Federației Patronatelor Societăților din Construcții.
Împreună, prin această inițiativă importantă pentru viitorul construcțiilor din România, putem consolida un mediu favorabil pentru dezvoltare și inovație în acest sector vital al economiei noastre.