PPC semnează un parteneriat cu compania globală de software GRAITEC

Patronatul Proiectanților în Construcții din România (PPC) a semnat un parteneriat cu compania globală de software GRAITEC specializată în furnizarea de soluții și servicii de înaltă performanță pentru industriile de arhitectură, inginerie și construcții (AEC).

În plus, GRAITEC este un centru de instruire autorizat Autodesk® (ATC), o reflectare clară a calității care deosebește compania de alți furnizori de cursuri de formare, aducând următoarele beneficii clienților din:

  • ARHITECTURĂ: Ajută arhitecții să digitalizeze și să industrializeze procesele cu ajutorul soluțiilor BIM și al modelării.
  • CONSTRUCȚII: Ajută profesioniștii din domeniul construcțiilor să digitalizeze și să eficientizeze procesele, îmbunătățind performanța și construind un viitor durabil.
  • INGINERIE: Ajută inginerii să digitalizeze și să conecteze procesele prin transformare digitală, modelare și soluții colaborative BIM.

Acest parteneriat aduce oferte speciale și reduceri considerabile pentru membrii PPC, menite să îmbunătățească abilitățile, eficiența și performanța în proiectele de construcții în era digitalizării.

Astfel, membri pot beneficia de oferta personalizată GRAITEC pentru abonamente pe o perioadă de un an la Autodesk AEC Collection - o suită cuprinzătoare de 20 de programe de software pentru arhitecți și ingineri, pentru a face față situațiilor neprevăzute de management de proiect- și la Advance Design Premium sau Ultimate, un program performant de analiză structurală care folosește metoda elementului finit (FEM), ușor de utilizat, conceput special pentru inginerii constructori proiectanți de structuri cu posibilitatea de a lucra într-un mod de lucru interdisciplinar (BIM).

De asemenea, GRAITEC oferă membrilor PPC o reducere substanțială la cursurile de training tehnic realizate de echipa de traineri GRAITEC România.

Parteneriatul între PPC și GRAITEC se bazează pe angajamentul comun pentru promovarea standardelor de excelență, inovare si sustenabilitate în domeniul construcțiilor.

Numar crt.Denumire pachet software – licente inchiriataPret cu reducere pentru membrii PPC
1Autodesk AEC Collection Subscription, 1 an2880 Euro/an + TVA
2Advance Design Premium Subscription, 1 an1490 Euro/an + TVA
3Advance Design Ultimate Subscription, 1 an2080 Euro/an + TVA
4Curs Revit Architecture Basic200 Euro + TVA
5Curs Revit Structure Basic200 Euro + TVA
6Curs Revit MEP Basic250 Euro + TVA
7Curs Navisworks Basic230 Euro + TVA
8Curs Autodesk Construction Cloud200 Euro + TVA
9Curs Advance Design Basic150 Euro + TVA
10Curs Autodesk Fusion 360250 Euro + TVA
Presă
21.06.2024