PPC a aderat la FPSC

Suntem bucuroși să anunțăm că în mai puțin de 3 luni de la înființare, Patronatul Proiectanților în Construcții din România (PPC) a câștigat o poziție binemeritată de membru al Federației Patronatelor Societăților din Construcții (FPSC), singura organizaţie reprezentativă din România la nivel de sector de activitate ”Construcții Civile și Industriale”!

“Această aderare reprezintă un pas important în consolidarea poziției noastre în industria construcțiilor și în întărirea vocii noastre colective în relația cu autoritățile locale și naționale precum și cu sectorul privat. Este, în egală măsură, o formă concretă de recunoaștere a viziunii celor 40 de membri de fondatori ai PPC de a promova proiectarea din construcții, de a reprezenta acest sector în fața autorităților publice și de a dezvolta România prin intermediul construcțiilor. Cu peste 100 de companii membre, PPC este dedicat consolidării dialogului și cooperării între toate părțile implicate în sectorul construcțiilor. Mulțumim membrilor noștri pentru sprijinul și implicarea lor și așteptăm cu nerăbdare să colaborăm cu ceilalți membri ai FPSC în beneficiul industriei construcțiilor din România”, a declarat Alexandru Fulga, președintele PPC.

#PPC #FPSC #ProiectareînConstrucții #DezvoltareSustenabilă
Presă
25.03.2024