Patronatul Proiectanților în Construcții din România, prezent la Gala Star Construct 2025

Președintele Patronatului Proiectanților în Construcții din România, Alexandru Fulga, a participat marți, 9 decembrie, la Gala Star Construct, eveniment organizat de Federația Patronatelor Societăților din Construcții (FPSC).

În calitate de prim-vicepreședinte al FPSC, Alexandru Fulga a înmânat premiile dedicate companiilor cu 35 de ani de activitate în sectorul construcțiilor, distincții care au revenit firmelor Construcții Erbașu SA și CON’A Operations SRL, două organizații cu un rol important în evoluția industriei.

Construcții Erbașu SA a fost reprezentată de Cristian Romeo Erbașu, CEO al companiei, care a primit distincția dedicată celor peste trei decenii de activitate. Anul trecut, compania a fost laureată cu Trofeul „Firma Anului”, o recunoaștere a contribuției sale esențiale la dezvoltarea infrastructurii și la proiectele de amploare realizate. Astăzi, la peste 35 de ani de la înființare și cu peste 3.000 de persoane în echipă, Construcții Erbașu este una dintre cele mai importante companii de construcții cu capital 100% românesc, conform clasamentelor Camerei de Comerț și Industrie a României. Cristian Romeo Erbașu rămâne un reper pentru întreaga industrie, prin leadershipul și consecvența cu care a susținut dezvoltarea sectorului construcțiilor din România.

Mircea Bulboacă, CEO CON’A Operations SRL, a primit distincția în numele unei companii cu activitate complexă în antreprenoriat general, proiectare, execuție și instalații tehnice, apreciată pentru implicarea sa în susținerea demersurilor FPSC.

Conducerea FPSC demonstrează, prin fiecare inițiativă, angajamentul de a întări comunitatea profesională și de a promova un sector al construcțiilor puternic și bine reprezentat.

PPC este membru al Federației Patronatelor Societăților din Construcții, organizație reprezentativă la nivel național, care reunește sute de mii de profesioniști și companii și care contribuie, de aproape două decenii, la consolidarea și modernizarea sectorului.

Proiectanții au un rol central în reprezentativitatea FPSC. Contribuția lor, prin expertiză și viziune, este esențială pentru funcționarea și evoluția sectorului construcțiilor” — Alexandru Fulga.

Gala Star Construct de anul acesta a reunit constructori, proiectanți, arhitecți, instalatori, furnizori și parteneri instituționali într-un moment de celebrare a unității și a rezilienței industriei.

Apreciem eforturile FPSC și modul în care, prin inițiative constante, susține evoluția și vizibilitatea întregului sector. Mulțumim pentru încredere și pentru deschiderea de a lucra împreună!

Evenimente
Presă
12.12.2025