Alexandru Fulga, președintele Patronatului în Construcții din România, prezent la Forumul Construcțiilor 2025

Alexandru Fulga, președintele Patronatului în Construcții din România, a participat la cea de-a IV-a ediție a Forumului Construcțiilor 2025, eveniment dedicat digitalizării, inovației și sustenabilității în industria construcțiilor.

În cadrul Forumului, Alexandru Fulga a contribuit activ la dialogul privind provocările și oportunitățile din sector. Prin intervențiile sale, acesta a subliniat importanța introducerii digitalizării în procesele de proiectare, precum și necesitatea unei colaborări strânse între mediul privat și autorități pentru dezvoltarea unui sector al construcțiilor modern și sustenabil.

De asemenea, în timpul panelului „Parteneriatul între guvern și industrie: măsuri necesare pentru a avea stabilitate”, Alexandru Fulga a abordat rolul tot mai important al statului ca investitor în economie. El a evidențiat impactul fondurilor naționale, locale și europene asupra dezvoltării proiectelor din construcții, subliniind că mediul privat, fie că este vorba despre constructori sau proiectanți, a ținut cont atât de aceste priorități, cât și de necesitatea de a asigura resursele necesare pentru soluții eficiente.

Spre deosebire de constructori, noi, proiectanții, suntem, în marea noastră majoritate, companii românești, ceea ce contribuie la consolidarea sectorului nostru de activitate. În ultimii 10 ani, statul a fost unul dintre cei mai importanți investitori în domeniul construcțiilor din România, ceea ce, pentru noi, este foarte important. Acest lucru ne-a permis să ne specializăm, să evoluăm și să ne diversificăm foarte mult portofoliul. Tipul de lucrări la care am fost expuși a devenit din ce în ce mai provocator”, a subliniat Alexandru Fulga.

Un alt aspect esențial abordat de Alexandru Fulga a fost necesitatea unui cadru legislativ clar și eficient, care să asigure predictibilitate și stabilitate în sectorul construcțiilor. Acesta a subliniat importanța unui dialog constant între mediul privat și autoritățile guvernamentale pentru îmbunătățirea normelor legislative.

Cadrul legislativ este esențial pentru a înțelege în ce mediu lucrăm, la ce standarde și după ce reguli trebuie să ne raportăm. PPC este implicat în dialogul cu autoritățile guvernamentale, cu legislativul, pentru că suntem direct interesați o să contribuim la îmbunătățirea cadrului normativ, astfel încât să fie unul realist, bazat pe standarde recunoscute și aplicabile de către proiectanți”, a declarat Alexandru Fulga.

Presă
21.03.2025